More

    Strategia de Securitate Cibernetică a României

    Anul 2022 aduce un avans pentru domeniul securității cibernetice în România, fiind aprobată Strategia de Securitate Cibernetică pentru următorii cinci ani. Cadrul normativ privind acest domeniu este unul deficitar, iar redactarea unui astfel de document poate conduce la realizarea unui proiect de lege modern și actual, care să traseze principalele amenințări cibernetice și cum ar putea fi înlăturate eficient.

    Amenințările cibernetice devin tot mai sofisticate

    Este evident că amenințările cibernetice devin tot mai periculoase, având ca rezultat al materializării lor indisponibilizarea sau chiar distrugerea unor servicii esențiale în funcționarea unui stat. Disfuncția existentă este faptul că tehnologizarea și digitalizarea sunt mult mai rapide decât decizionalul ar putea lua măsuri. Prin acest document România ar putea înregistra o evoluție înspre bine, punând bazele unui cadru normativ modern care să se alinieze cu directivele UE / NATO și parteneriatul instituților statului cu mediul privat. De asemenea, găzduirea la București a Centrului de competențe european industrial, tehnologic și de cercetare în materie de securitate cibernetică, va avea un rol important în conectarea actorilor relevanți de la nivel public cu cei din cercetare și industrie.

    Viziuni

    Strategia de securitate cibernetică este emisă pentru intervalul 2022 – 2027, având ca principale viziuni:

    • Prevenire și descurajare prin dezvoltarea permanentă a capabilităților de detecție, investigare, combatere și atribuire a atacurilor cibernetice;
    • Apărare și contracarare prin dezvoltarea și implementarea unor capabilități eficiente de apărare și a unor mecanisme proactive de răspuns la atacuri cibernetice;
    • Dezvoltare și consolidare cu scopul creșterii nivelului de securitate cibernetică și reziliență;

    Obiective de importanță națională

    În cadrul strategiei, pentru perioada 2022 – 2027, se regăsesc 5 obiective de importanță națională a căror implementare este menită să consolideze securitatea cibernetică națională și rolul României în plan regional, european și internațional, dezvoltând și un ecosistem digital performant.

    1. Rețele și sisteme informatice sigure și reziliente;
    2. Cadru normativ și instituțional consolidat;
    3. Parteneriat public-privat pragmatic;
    4. Reziliență prin abordarea proactivă și descurajare;
    5. România – actor relevant în arhitectura internațională de cooperare.

    Descarcă documentul în format PDF

    Versiunea integrală a documentului strategic, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 2 bis în 3 ianuarie 2022. Poate fi descărcată și de aici în format PDF.

    Dacă v-a plăcut acest articol, sau dacă doriți să vă implicați în proiectul SecurityPatch.ro, ne puteți contacta pe [email protected]Ne găsești și pe Twitter sau Facebook.

    Ultimele articole

    Articole similare