More

    Elveţienii de la Crypto AG – deţinuţi de CIA

    Pentru cine nu ştie deja, compania Crypto AG din Elveţia, specializată în telecomunicaţii şi securitatea informaţiilor, a fost deţinută în secret de către CIA din 1970 până la închiderea acesteia în 2018.

    Compania era specializată în fabricarea de soluţii criptografice, vânzând astfel de echipamente către guverne şi forţe armate din jurul lumii timp de mai multe decade după al doilea război mondial.

    Este evident faptul că nici unii dintre clienţii acesteia nu au ştiut vreodată că CIA-ul deţinea firma într-o cooperare foarte secretă cu serviciul de informaţii german BND (cel puţin până în 1993).

    Povestea lor nu este cu adevărat nouă, primele ştiri despre faptul că NSA-ul are create backdoor-uri în echipamentele Crypto AG datând din anii ’90 chiar. Noutatea vine din partea unor documente recent declasificate şi publicate de Washington Post împreună cu ZDF, într-un proiect comun.

    Povestea identifică ofiţerii care gestionau programul şi şefii companiei care erau însărcinaţi cu execuţia acestuia, descriind modul în care SUA şi aliaţii săi au exploatat credulitatea altor naţiuni, luându-le banii şi informaţiile.

    Operaţiunea a fost cunoscută sub numele de cod “Thesaurus” sau “Rubicon” şi este considerată printre cele mai îndrăzneţe din istoria CIA.

    Într-un reportaj care merită citit şi ascultat, cu Greg Miller de la Washington Post (autorul articolului original), frapează două idei finale ale sale:

    • faptul că SUA ştia în detaliu că în America de Sud multe dintre guvernele care foloseau maşini de la Crypto AG erau implicate în campanii de asasinare a mii dintre cetăţenii lor şi totuşi nu a făcut nimic să oprească asta sau măcar să dea în vileag ce ştia.
    • programul a funcţionat peste 50 de ani şi le-a oferit americanilor acces profund la informaţiile secrete a peste 100 de state; această operaţiune marcând primul pas serios către ceea ce înseamnă “global surveillance”,

    Ultimele articole

    Articole similare