More

    Tehnici OSINT de regăsire a imaginilor pe internet

    Fotografiile sunt foarte utile într-o investigație OSINT, deoarece pot dezvălui date referitoare la înfățișarea unei persoane, locație, orizont de timp și, uneori, chiar și dispozitivele utilizate pentru realizarea acestora.

    Pe lângă acestea, trebuie avut în vedere faptul că imaginile regăsite în mediul online pot fi duplicate, furate, respectiv este posibil ca acestea să fi suferit manipulări/editări.

    Vestea bună este că există resurse disponibile gratuit și foarte ușor de accesat/utilizat care permit realizarea unor minime verificări asupra imaginilor.

    Pentru unele investigații, poate fi suficientă aplicarea tehnicii cunoscută ca ”reverse image search” (căutare inversă a imaginilor) folosind motoarele de căutare cunoscute, respectiv unele platforme care oferă astfel de facilități.

    Ce este căutarea inversă a imaginilor?

    Căutarea inversă a imaginilor este o tehnică de căutare a sursei (sau a altor surse) de unde provine o anumită imagine.

    Se pot aplica tehnici osint de căutare inversă a imaginilor pentru:

    • Verificarea utilizării fără permisiune a unor materiale protejate prin drepturi de autor;
    • Identificarea cazurilor de furturi de identitate;
    • Identificarea unor persoane sau pentru a obține date din mediul online referitor la persoanele de interes;
    • Verificarea autenticității unei imagini într-un timp scurt;
    • Identificarea sursei primare a unei fotografii;
    • Identificarea știrilor false (fake news);
    • Identificarea de imagini fără drepturi de autor care pot fi utilizate în activitatea desfășurată;

    În acestă situație, pașii de urmat pentru regăsirea de date suplimentare referitoare la o imagine deținută constau în accesarea funcției de căutare a imaginilor oferite de motoarele de căutare și încărcarea acesteia.

    google image search osint
    bing image search osint
    yandex image search

    Trebuie avut în vedere faptul că nu toate opțiunile de căutare inversă a imaginilor au aceleași rezultate, sens în care platforma https://domaintools.com a realizat o comparație a celor mai utilizate dintre acestea (Google, Yandex, Bing și platforma TinEye), snstetizând concluziile într-o imagine:

    compare search engine

    Așadar, care este cea mai bună platformă pentru căutarea inversă a imaginilor?

    Toate!

    Google images

    Google identifică în principal tema unei imagini și nu subiectul. Datele furnizate sunt, în general, împărțite în trei secțiuni: rezultate pentru ceea ce algoritmul crede că este în fotografie, imagini similare vizual (dar nu identice) și pagini care includ imagini identice. Dezavantajul este că rezultatele sunt concentrate în general pe subiecte populare, existând posibilitatea ca în situația în care subiectul nu este bine cunoscut, să nu fie returnate rezultate concrete. Căutarea este limitată la un singur subiect, așa că la introducerea unei fotografii ce reprezintă o casă lângă un lac cu munți, interogarea va afișa case asemănătoare vizual, fără a ține cont de lacuri sau munți.

    Yandex Images

    Yandex, oferă în cadrul rezultatelor afișate dimensiuni suplimentare ale aceleași imagini, fotografii similare vizual și o mulțime de rezultate de pe web. Yandex tinde să fie cel mai puternic motor de căutare pentru identificarea persoanelor după aspect și a locației. De asemenea, oferă utilizatorilor funcționalitatea de a căuta strict după anumite elemente existente în cadrul fotografiei încărcate (crop), fiind un avantaj pentru imaginile de înaltă calitate cu o mulțime de subiecte identificabile.

    Bing Images

    Bing, pe lângă posibilitatea de a decupa zone din fotografie, reface în timp real căutarea, fără a fi nevoie de intervenția suplimentară a utilizatorilor.

    În comparație cu Google, Bing încearcă să identifice elemente dintr-o fotografie și să găsească imagini care conțin toate aceste elemente. Deci, o imagine a unei mașini parcată lângă un copac va returna rezultate care conțin un copac și o mașină, în timp ce Google alege un singur subiect și îl urmărește. Bing încearcă să identifice în mod proactiv fețele, produsele și alte elemente din imagini.

    În plus, Bing are și capabiltăți de recunoaștere optică a catedrelor (OCR) din imagini și realizarea de căutări în funcție de acestea.

    TinEye

    TinEye reverse image search

    Scopul inițial al platformei TinEye a fost să găsească alte dimensiuni ale aceleași iamgini, ulterior fiind îmbunătățit algoritmul utilizat, iar căutările afișează și imagini similare vizual. TinEye nu este concurent direct al motoarelor de căutare menționate anterior, funcționalitățile acesteia fiind concentrate pe găsirea altor utilizări ale aceleași imagini.

    Deși serviciul este gratuit, platforma oferă soluții și pentru întreprinderi/corporații care permit automatizarea acțiunii de urmărire a imaginilor și alertare în situația în care acestea sunt utilizate fără autorizație.

    Alte platforme

    Pixsy

    pixsy

    Pixsy este o platformă care dispune de funcționalități de căutare inversă pentru imagini, pentru accesarea acesteia fiind nevoie de înregistrare.

    Permite importarea de imagini din diverse surse, inclusiv platforme social media și servicii de stocare în cloud, oferind creatorilor de conținut controlul asupra modului, locului și momentului în care este folosită munca lor. Oferă o suită de instrumente și servicii pentru a găsi, gestiona și rezolva cazurile de utilizare neautorizată a acestora, asigurând acces la suport juridic și compensare în cazul încălcării drepturilor de autor. Similar cu TinEye, Pixsy oferă contracost opțiuni de automatizare pentru urmărirea imaginilor.

    Reverse Image

    Platforma www.reversesearch.com nu este un motor de căutare de imagini în sine, dar permite încărcarea unei fotografii și oferă opțiunea de a alege dintre diferite portaluri de căutare inversă de imagini (Yandex, Google și Bing).

    reverse image

    În principiu, serviciile menționate anterior nu stochează datele folosite pentru generarea căutărilor dar, în situația utilizării unor imagini sensibile, se recomandă parcurgerea politicilor de confidențialitate ale acestora înainte de a continua.

    Dacă v-a plăcut acest articol, sau dacă doriți să vă implicați în proiectul SecurityPatch.ro, ne puteți contacta pe [email protected]. Ne găsești și pe Twitter sau Facebook.

    Ultimele articole

    Articole similare