More

    SUA şi recunoaşterea facială care poate vedea prin măștile de protecţie

    Departamentul SUA de Securitate a Statului (US Homeland Security, aka. DHS) a efectuat testări pentru a stabili dacă algoritmii de recunoaștere facială ar putea identifica în mod corect persoanele purtătoare de măşti.

    Instituţia este în stadiul de pilotare a tehnologiilor de recunoaștere facială care pot vedea prin măști cu un nivel de precizie „promițător“, ceea ce înseamnă că pasagerii ar putea trece lejeri prin aeroporturi, fără necesitatea de a s-şi descoperi gura și nasul la controalele de frontieră.

    Studiile au fost organizate ca parte a unei întruniri pe tema tehnologiei biometrice organizate de Directoratul de Ştiinţă şi Tehnologie (S&T), care este unitatea de cercetare și dezvoltare în cadrul Departamentului SUA de Securitate a Statului.

    În fiecare an , începând cu 2018, întrunirea aduce laolaltă experți, vânzătorii tehnologiei și voluntari pentru testare de sisteme de ultimă oră.

    În anul 2020, ca răspuns la noile imperative aduse de pandemia COVID-19, întrunirea s-a axat pe evaluarea capacităţii sistemelor AI de a colecta şi potrivi imagini ale persoanelor care poartă diferite măști pe față, cu o ţintă, în cele din urmă, de implementare a tehnologiei în aeroporturile internaționale din toată SUA.

    În timpul unui eveniment de 10 zile, 60 configurații de recunoaștere faciale au fost testate cu ajutorul a aproape 600 de voluntari din 60 de țări diferite.

    Tehnologiile încercate au fost o combinaţie de potriviri şi împerecheri de șase sisteme diferite de colectare imagini, asociate cu zece algoritmi diferiţi de potrivire.

    Acestea au fost evaluate pe criterii variind de la abilitatea de a fixa o imagine atunci când se confruntă cu faţa unui om, la fiabilitatea procesului de identificare ulterioară.

    Voluntarii au fost rugați să se prezinte atât mascați, cât și nemascați. În medie, conform declaraţiilor DHS, diferitele sisteme de AI au identificat corect 93% din persoanele fără măşti şi o medie de 77% a persoanelor ce purtau măşti.

    Cu toate acestea, rezultatele au variat foarte mult de la un sistem la altul: de exemplu , cel mai performant sistem a identificat corect 96% din persoane chiar și atunci când au purtat mască.

    Sistemul cel mai puțin performant testat în timpul întrunirii a identificat doar 4% din persoanele mascate.

    Soluţia poate reduce riscurile pentru mulți călători, precum și pentru personalul din prima linie care lucrează în aeroporturi, care nu mai trebuie să ceară tuturor călătorilor să îşi scoată măștile conform oficialilor S&T.

    Recunoașterea Facială este în prezent utilizată într-un număr select de aeroporturi din SUA, ca parte a unui program de simplificare a controalelor la sosire , care este implementat de către autorităţile de poliţie vamală.

    Sub această politică simplificată, identitatea călătorilor care intră și ies din țară poate fi verificată la punctele de inspecție din aeroport prin fotografiere în loc să mai prezinte un document de călătorie.

    Un algoritm de recunoaștere facială compară imaginea contra unei galerii de imagini pe care călătorul a furnizat-o anterior guvernului. Pasagerii pot să renunțe la proces în cazul în care doresc o inspecție mai tradițională a documentelor de călătorie.

    Potrivit autorităţii vamale “Customs and Border Protection”, mai mult de 55 de milioane de călători au trecut prin sistemul simplificat de sosire începând cu 2018.

    Sistemul a oprit 300 de impostori ce doreau intrarea în țară cu documente de călătorie care au fost eliberate pentru alte persoane .

    Această tehnologie a fost un subiect fierbinte de discuție ca urmare a lipsei unei testări corespunzătoare şi a erorilor de identificare în funcţie de factori precum particularităţile regionale.

    Dacă v-a plăcut acest articol, sau dacă doriți să vă implicați în proiectul SecurityPatch.ro, ne puteți contacta pe [email protected]Ne găsești și pe Twitter sau Facebook.

    Ultimele articole

    Articole similare