More

    Proiectul SecurityPatch împlinește 4 ani

    Cu ocazia aniversării de 4 ani a proiectului Security Patch, ne-am hotărât să dăm o imagine nouă website-ului și de asemenea, dorim să vă mulțumim pentru că sunteți alături de noi încă de la început. În acești 4 ani de existență, Security Patch a crescut și s-a dezvoltat, iar acest lucru se datorează în primul rând vouă. Încă puțin și Security Patch intră în clasa pregătitoare. 🙂

    Vă mulțumim că ne-ați oferit încrederea necesară și sperăm că prin articolele noastre am adus un plus în siguranța voastră pe internet. Acesta este și scopul pentru care am demarat acest proiect, să încercăm să aducem la cunoștința tuturor persoanelor, în special celor non tehnici, care sunt cele mai actuale riscuri în mediul online și cum ne putem ferii de acestea.

    Security Patch Awareness Day

    Anul acesta am reușit să organizăm primul nostru eveniment, Security Patch Awareness Day, prin care am dorit să ducem transferul de cunoștințe la cel mai aplicat nivel. Prezența studenților ne-a bucurat enorm și ne dă speranțe că viitorul sună bine.

    Experiența noastră a fost una plină de momente din care am învățat lucruri prețioase, confirmând faptul că securitatea cibernetică este esențială, iar accesul la informații de calitate este crucial. Într-un peisaj digital în continuă schimbare, unde amenințările evoluează rapid, ne-am dedicat misiunii pe care ne-am ales-o, aceea de a furniza conținut relevant și practic, în limba română, pentru toți cei interesați de securitatea cibernetică.

    Am străbătut un drum împreună, aducându-vă noutăți proaspete despre atacuri și campanii malware active. Am adus la lumină extrase din rapoarte threat intelligence, oferindu-vă un ghid de încredere în lumea complexă a securității cibernetice. Am analizat și adus la cunoștință detalii despre cadrul normativ din UE și România, promovând astfel o înțelegere clară a regulilor și standardelor care guvernează spațiul digital.

    Am creat o comunitate puternică, formată din tineri entuziaști și profesioniști din domeniul IT&C, care împărtășesc aceeași pasiune pentru securitatea cibernetică. Prin intermediul social media, am reușit să strângem rândurile și să provocăm cât mai multe persoane din România să se gândească la importanța securității cibernetice în era digitală.

    Ne dorim ca și anul care urmează să vă oferim conținut de calitate, care să vă intereseze și să vă ajute să stați departe de pericolele de pe internet, mai ales de prințul nigerian.

    Sărbători (cyber)Fericite!

    Nu în ultimul rând, echipa Security Patch dorește să vă ureze un Crăciun Fericit plin de bucurie și fericire alături de persoanele dragi și un An Nou Fericit, plin de reușite și împlinire.

    Dacă încă nu te-ai alăturat demersului nostru, este întotdeauna loc pentru tine în comunitatea Security Patch. Scrie-ne un mesaj la adresa [email protected] sau urmărește-ne pe Facebook, Twitter, sau mă rog, X și Telegram pentru a fi la curent cu cele mai recente informații și pentru a face parte din eforturile noastre comune în combaterea amenințărilor cibernetice.

    Până la anul, aveți grijă de voi, de cei dragi, de datele voastre și faceți odată update-ul ăla, nu mai amânați pentru că știți cum se zice: „aduce ghinion să intrăm în noul an cu update-uri nefăcute”.

    Ultimele articole

    Articole similare