More

    Impresii în urma primei ediții “SecurityPatch Awareness Day”, Alba Iulia

    Cu recunoștință, ne aducem aminte de momentele frumoase pe care le-am trăit la evenimentul “SecurityPatch Awareness Day” ce a avut loc joi, 9 noiembrie, la Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, sub deviza “Tehnologii Emergente și Disruptive în Cybersecurity”. Alături de organizatori, am avut ocazia să aducem împreună minți creative și pasionate într-un dialog stimulativ despre provocările actuale din securitatea cibernetică.

    Daniel-Florin Pitiș și Andrei-Nicolae Căluțiu, parteneri SecurityPatch, și-au expus perspectivele cu privire la rolul tehnologiilor emergente în combaterea amenințărilor cibernetice, iar Gabriel Puiu, Președintele Hackout – Portalul Atacurilor Cibernetice din România și Cristian Cornea – fondatorul Zerotak Security și membru CSTCE (Cyber Security Training Centre of Excellence) au adus un real aport cu temele abordate în cadrul dezbaterilor. Pe această cale îi transmitem salutări și domnului Arpad Incze, profesor de informatică la Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, pentru sprijinul acordat în organizarea evenimentului și pentru implicarea sa ca speaker.

    Prezentări susținute:

    • Gabriel PUIU “Metode avansate folosite de Advanced Persistent Threat”
    • Arpad INCZE“Sunt expert, dar m-am ars”
    • Andrei CALUȚIU – “Umanitatea Digitalului în Era Web 3.0, IoT și Big Data”
    • Daniel-Florin PITIȘ“Cum afectează tehnologiile disruptive și emergente securitatea cibernetică”
    • Cristian CORNEA“Threat Intelligence Aplicat”

    Participanții cei mai atenți și interesați de domeniul securității cibernetice au fost recompensați cu premii acordate în baza rezultatelor obținute la un quiz interactiv cu întrebări din cybersecurity.

    • Locul 1 – Boxă portabilă JBL
    • Locul 2 – Baterie externă
    • Locul 3 – Licență Bitdefender Internet Security

    Privim cu încredere spre viitor și ne propunem ca prin evenimentul SecurityPatch Awareness Day să sporim gradul de conștientizare în privința amenințărilor cibernetice și să oferim sfaturi și soluții de apărare împotriva acestora.

    Sperăm ca evenimentul de anul acesta să devină o tradiție, marcând an de an progresele și provocările din domeniul securității cibernetice. Anticipăm cu entuziasm să vă revedem la ediția viitoare, cu același interes și curiozitate neîngrădită.

    Dacă vrei și tu să faci parte din proiectul SecurityPatch, scrie-ne un mesaj la adresa [email protected] sau te așteptăm pe social media Facebook sau Twitter ca să strângem rândurile în fața provocărilor din spațiul cibernetic.

    Să ne vedem cu bine la noi aventuri în universul fascinant al cybersecurity!

    Galerie Foto

    Ultimele articole

    Articole similare